Acidul hialuronic este unul dintre ingredientele cele mai frecvent menționate în industria frumuseții. De unde vine popularitatea sa? Acest compus se găsește din abundență în corpul nostru (în perioada tinereții), menținând pielea fermă și hidratată și, în același timp, fără riduri. Odată cu vârsta cantitatea sa scade în organism și căutăm modalități de a nu pierde din fermitatea, elasticitatea și frumusețea pielii noastre. Este important de menționat că, acidul hialuronic nu este doar frumos în aparență, ci este prezent și în lichidul sinovial, care contribuie la funcționarea normală a articulațiilor, protecția și nutriția cartilajului.
Acidul hialuronic este utilizat și acoperă o gamă foarte largă de necesități.
Ce este acidul hialuronic și cum funcționează?
Acidul hialuronic este un compus prezent în mod natural în pielea umană. La modul concret, acesta se găsește în matricea intercelulară a dermei. Rolul său este de a lega moleculele de apă și să asigure fermitatea și aspectul neted al pielii. Așa cum se întâmplă cu astfel de ingrediente, cantitatea sa scade odată cu vârsta, ceea ce duce mai apoi la apariția ridurilor, elasticitatea pielii având de suferit din ce în ce mai mult.
Care este diferența dintre acidul hialuronic și hialuronatul de sodiu?
În unele suplimente alimentare puteți găsi acid hialuronic, iar în unele - hialuronat de sodiu. Ce le diferențiază?
În acest caz, forma cea mai optimă este hialuronatul de sodiu, adică sarea acidului hialuronic (solubil în apă). Caracteristica sa foarte importantă este o stabilitate mai mare și o susceptibilitate mai mică la oxidare. În plus, această formă are molecule mai mici, deci pătrunde mai bine în țesuturi, având o biodisponibilitate mai mare (absorbție) în corpul nostru.
În multe articole, aceste denumiri sunt folosite în mod interschimbabil, dar merită să reținăm aceste diferențe pentru a înțelege mai bine modul în care sunt asimilate în organism. Hialuronatul de sodiu - datorită proprietăților sale are o eficacitate mai mare decât acidul hialuronic standard.
Acidul hialuronic se găsește în alimente?
Datorită faptului că, acidul hialuronic se găsește în țesutul conjunctiv, acesta poate fi găsit în produsele de origine animală. În ciuda multor teorii promițătoare, nu vom găsi acid hialuronic în plante, ciuperci sau în orice altă sursă vegetală. În ceea ce privește sursele vegane, acesta este derivat din fermentarea bacteriană și a drojdiei. De asemenea, puteți găsi pe piață acid hialuronic derivat din alge (chlorella). Există multe articole și tipuri de diete care vă încurajează să mâncați mai multe legume și leguminoase pentru a crește nivelul acidului hialuronic, totuși efectele pozitive vor fi mai degrabă datorită regimului alimentar pe care îl urmați și modul în care acesta acționează asupra organismului.
Care sunt sursele de acid hialuronic?
- Fiertura de oase - probabil această sursă nu vă surprinde. Bulionul sau fiertura de oase conține, de asemenea, multe alte ingrediente sănătoase (unul dintre ele fiind colagenul!).
- Măruntaiele (organele de păsări și animale, cum ar fi: ficatul, inima, pipota) sunt un alt grup de produse bogate în substanțe nutritive valoroase.
Destul de mult acid hialuronic găsim, printre altele, în ficat.
Principalele proprietăți ale hialuronatului de sodiu (acid hialuronic, AC):
- Intensifică hidratarea pielii.
- Sprijină sănătatea pielii și reduce ridurile.
- Are efect anti-îmbătrânire.
- Contribuie la menținerea sănătății oaselor și articulațiilor.
Utilizarea acidului hialuronic este sigură?
Acidul hialuronic este un supliment alimentar sigur de utilizat. Există foarte puține informații care indică efectele secundare ale acestui component. Datorită faptului că, este produs în mod natural în corpul nostru, practic nu există reacții adverse la un astfel de produs.
Cu sprijinul științei
Există o serie de studii științifice carea vizează hialuronatul de sodiu, iată câteva dintre ele: